Liber la călătorii în Dubai. Vizele se iau acum la sosire, în aeroport

dubaiOficialii din Emiratele Arabe au anunțat că, începând cu 22 martie, cetățenii Uniunii Europene, implicit și românii, pot călători spre Dubai , Abu Dhabi și restul de 5 emirate fără grija vizei luate în prealabil. Astfel, viza se va obține ”on arrival”, adică în aeroport, este gratuită (până acum valoarea ei se ridica la aproximativ 80 de euro) pentru 30 de zile.

Cu alte cuvinte, sejururile către Dubai, emiratul preferat al românilor, se ieftinesc, iar competiția pe cursele aeriene se ascute. În prezent, 3 operatori oferă zboruri directe către Emiratele Arabe, mai exact, Tarom, Fly Dubai și Wizz Air.

Leave a Reply